Întrebări frecvente

Ai întrebări? Iată câteva răspunsuri care te vor ajuta.

 

1. De unde vă aprovizionați în prezent cafeaua?

   Din toată lumea, am ales să îmbogățim varietatea cafelelor Meron cu numeroase origini din diferite regiuni: Rwanda, Etiopia, Brazilia, Guatemala, Burundi, Kenya, Mexic, Panama, El Salvador, Costa Rica și multe altele. Află mai multe detalii despre originile noastre aici.

   Schimbăm constant originile cafelelor, cu varietăți îndelung căutate și obținute de la diverse ferme de familie și de la comunități dedicate plantațiilor de cafea. Poți simți bucuria (și mirosul de cafea), de fiecare dată când o nouă origine ajunge în prăjitoria noastră. Prin originile noastre mereu în schimbare, însoțește-ne într-o călătorie în lumea cafelei de specialitate.

 

2. Cât de proaspătă este cafeaua și unde este prăjită?

   Prăjim în fiecare dimineață în prăjitoria noastră Meron Roastery din Cluj-Napoca, Transilvania. Prăjim pentru magazinul online, pentru locațiile noastre, pentru firme și fiecare lot de cafea pentru Yellow Box este prăjit la comandă și livrat către tine perfect odihnit pentru ca tu să te bucuri de el.

 

3. Câtă cafea conține fiecare pungă?

   Pungile noastre conțin 250g, 500g și 1000g de cafea boabe.

 

4. Expediați în Europa?

   Expediem în toată Europa. Putem stabili prețul pentru fiecare țară, în funcție de partenerul de transport cu care lucrăm. Pentru detalii despre costurile de livrare, trimite un e-mail colegilor noștri de la departamentul de vânzări la adresa orders@meron.coffee.

 

5. Cum este prăjită cafeaua?

   Am dezvoltat profiluri de prăjire personalizate pentru a evidenția particularitățile fiecărei origini de cafea. Din acest motiv, suntem într-o zonă medie spre light. Astfel, ne asigurăm că se pliază pe toate metodele de preparare. 

 

6. Care este diferența dintre cafelele Meron și Kune?

   Atât Meron, cât și Kune reprezintă cafea de specialitate proaspăt prăjită. Stilul de prăjire este ceea ce diferențiază Meron de Kune. Cafelele Meron sunt prăjite într-o zonă medium-light, ceea ce înseamnă că sunt potrivite pentru orice metodă preparare, sau într-o zonă light, pentru originile dedicate exclusiv filtrului manual. Fie Blend, Origine sau Decaf, Kune are are o prăjire medie, cu rezultate excelente pe espressoarele full automate, ibric sau moka pot.

 

7. Cum prepar cafeaua acasă?

   Pentru tine am creat #HomeBaristaSeries pe YouTube. Este un ghid video cu privire la modul în care puteți obține o cafea preparată la filtru manual excelentă, aeropress, espresso sau presă franceză. Găsește-le aici.

   Dacă ai nevoie de ajutor pentru îmbunătățirea rețetei, oferim consultanță în fiecare zi de luni până vineri. Trebuie doar să ne suni la +4 0372 903 388 sau să ne scrii la orders@meron.coffee

 

8. Ai primit un abonament cadou?

   Doar contactează-ne și te vom ajuta cu drag!